O, de-am cunoaște vremea... și de-am vedea noi bine
Că-i timpul de pe urmă al ultimului ceas...
Și de-am vedea vâltoarea vuind în înălțime,
Ca uliii de pradă să curme ce-a rămas...

Că astăzi sunt războaie în duh ca niciodată...
Și-i prea puțin curajul mustrării în Hristos,
Când inima ne-osândă... prea goală și pătată
Și ne-a răpit puterea un veac prea noroios...

Ni-e frică de Lumină... ne arde și ne doare -
Când cade Ea deplină, simțim că ne-a zdrobit...
Și bat acum la ușă și clipele amare -
Puterea nopții toată, tăciunele cumplit...

O, de-am cunoaște vremea... și ne-am veni în fire,
Să credem cât de-aproape-i al Mântuirii Har...
Și Lupta cea Finală, în prag de Bucurie -
Dar vom intra într-însa sau ne-om trezi afar'... ?

O, de-am cunoaște vremea... ne-am prăbuși în lacrimi
Și-am implora putere în duhul obosit...
Dar încă ne mai zbatem în propriile patimi...
Și Mirele apare... Și noi... am ațipit.

O, de-am cunoaște vremea... și viața cât înseamnă... -
Că numai de-o suflare depind și veșnicii...
Că-n lume viața noastră e-un singur lat de palmă...
Dar în Hristos odată sfârșit nu-și va găsi... !

Amin.